Plutonia

„Pămîntul are în interior o cavitate locuită.. El este format dintr-o serie de sfere concentrice și are la poli niște deschizături de 12–16°. Sînt gata să chezășuiesc cu viața mea veracitatea acestei afirmații și sînt dispus să cercetez această cavitate, dacă lumea îmi va da ajutorul necesar. Am pregătit pentru tipar un tratat asupra acestei probleme, în care demonstrez afirmațiile de mai sus, explic diferite fenomene și dezleg „misterul de aur” al doctorului Darwin. Condiția pe care o pun este să obțin patronatul acestei lumi, precum și al altor lumi noi. Dedic și testez această descoperire soției mele și celor zece copii ai mei. Aleg ca protector pe doctorul Mitchell, pe sir Davy și pe baronul Alexander von Humboldt. Am nevoie de o sută de oameni cutezători, cu care să pornesc din Siberia la sfîrșitul verii, cu sănii trase de reni, pe gheața Mării Nordului.

Dau toate asigurările că îndată ce vom trece paralela 82°, vom găsi ținuturi calde și bogate, unde există tot felul de plante și animale folositoare, poate chiar și oameni. Ne vom înapoia primăvara următoare”.

— Și expediția asta a avut loc? întrebă Kaștanov.

— Din nenorocire, sau dacă vreți din fericire, nu. Scrisoarea Iui Symmes a făcut mare vîlvă. Redacțiile ziarelor și revistelor, ca și oamenii de știință au primit nenumărate scrisori cu întrebări de la cititorii interesați. Propunerea curajosului căpitan, care risca să lase o văduvă și zece orfani, a fost discutată cu aprindere în presă, dar nu s-au găsit nici cei o sută de oameni cutezători și nici banii necesari. Savanții pe care Symmes și i-a ales ca protectori îl socoteau probabil nebun sau fantezist pe bietul căpitan. Mulți erau convinși că Pămîntul este gol în interior și că acolo se află o planetă, dar aproape nimeni nu credea că ar exista o deschizătură prin care să se poată pătrunde înăuntru.

Astfel, fizicianul Hladney, într-un articol prilejuit de scrisoarea lui Symmes, în care se ocupa de cavitatea internă a Pămîntului, articol publicat într-o revistă științifică, a arătat că o asemenea deschizătură nu există, și chiar dacă ar fi existat vreodată, ea s-a umplut inevitabil cu apă. Hladney explica deplasarea extrem de lentă a planetei, despre existența căreia vorbise Steinhauser, prin faptul că această planetă se mișcă într-un mediu foarte dens de aer comprimat, probabil sub influența atracției exercitate de soare și de lună. El a mai formulat și alte ipoteze interesante, fără a pretinde, firește, că ele sînt indiscutabile: astfel, după el, dat fiind că la o puternică comprimare a aerului se degajă căldură, iar un corp încălzit la o temperatură foarte înaltă începe să lumineze, în centrul cavității pâmîntului, unde se exercită din toate direcțiile o presiune foarte mare, aerul, puternic comprimat, trebuie să fi format o masă, un fel de astru central, care luminează și încălzește.

Locuitorii cavității interioare a Pămîntului, presupunînd că asemenea făpturi există, văd acest soare întotdeauna la zenit, iar în jurul lor — întreaga suprafață a cavității interioare luminată de acest astru — o priveliște nespus de frumoasă.

Ipotezele despre planeta interioară au dăinuit un oarecare timp. În deceniul al patrulea al secolului trecut, Bertrand a formulat și el ipoteza că globul pămîntesc este gol pe dinăuntru și că în această cavitate ar exista un nucleu magnetic, care se deplasează de la un pol la altul sub influența cometelor.