Vladimir Afanasievici Obrucev
Plutonia
Traducere: T. Cosma şi M. Reich
Editura Tineretului, 1956
CUVÎNT ÎNAINTE
Pămîntul nostru există de milioane și milioane de ani, în decursul cărora viața de pe suprafața lui a suferit mari schimbări.
Aglomerările de substanțe proteice, formate în apa caldă a primelor mări, devenind încetul cu încetul tot mai complexe, s-au transformat într-o sumedenie de diferite organisme vegetale și animale, care, trecînd prin nenumărate generații, au ajuns în starea de astăzi.
Ne putem da seama de aceste transformări ale formelor vieții organice studiind rămășițele lor păstrate în straiele scoarței Pămîntului sub formă de fosile; aceste rămășițe ne îngăduie să ne facem o idee destul de cuprinzătoare despre plantele și animalele care au populat Pămîntul în timpurile de demult, în cursul așa-numitelor perioade geologice. De la apariția vieții organice s-au succedat unsprezece asemenea perioade. Și cu cît o perioadă este mai îndepărtată de timpurile noastre, cu atît este mai mare deosebirea dintre formele vieții organice din acea perioadă și formele actuale.