Plutonia

După trei zile de odihnă porniră la drum. La început merseră spre sud-est, către rîul pe care îl trecuseră cînd Kaștanov și Papocikin vînaseră pentru prima oară mamuți. Pe urmă însă o luară la vale, de-a lungul albiei.

A doua zi dădură pe malul stîng al rîului de o poiană, unde se afla înainte așezarea oamenilor primitivi; din aceasta nu mai rămăseseră decît scheletele a vreo douăzeci de colibe — un fel de conuri formate din prăjini ca la colibele evencilor sau hanților din Asia.

În vîrful unei prăjini era prins un bilețel cu următorul cuprins:

„Am trăit aici în captivitate pînă în ziua plecării spre sud. Astăzi, hoarda pornește la drum. Poate vom reuși să eva…

Pesemne că restul biletului fusese rupt.

Hotărîră să-și continue drumul de-a lungul rîului șl să cerceteze cu băgare de seamă poienile la fiecare cincisprezece-douăzeci de kilometri, cît putea face pe zi hoarda, care ducea cu ea toată gospodăria și de aceea nu putea înainta prea repede. Nădăjduiau să găsească bilețele la marginea acestor poieni.

Către seară ajunseră într-o poiană mare și găsiră pe o tufă următorul bilețel, prins de o rămurică:

„Facem cam douăzeci de kilometri pe zi. Mergem uneori prin pădure, pe cărările din apropierea rîului, alteori de-a dreptul prin apă, care e foarte rece și pe alocuri trece de genunchi. Sălbaticii însă nici nu se sinchisesc. Ne-au dat înapoi o parte din îmbrăcăminte dar cînd poposim pentru noapte, ne-o iau înapoi, dîndu-ne în schimb piei de animale sălbatice, ca să ne apărăm de frig. Cînd fac popasuri, nu-și ridică colibe și dorm sub tufe. Rezistăm datorită focului pe care-l alimentăm tot timpul, cu rîndul, pînă ce pornim din nou la drum.

Borovoi.”

A doua zi parcurseră vreo patruzeci de kilometri, fără a mai găsi însă bilețele. Le smulsese vîntul, poate, sau le distruseseră fiarele.

Mai merseră o zi și după-amiază găsiră un alt bilețel, cu următorul cuprins:

„Sălbaticii iau bilețelele noastre din tufe cînd observă unde le am pus și le păstrează ca pe niște talismane. Ei socotesc aceste bilețele drept o ofrandă destinată spiritului rău, care aduce gerul și zăpada. De aceea ne va fi greu să vă mai lăsăm biletele, dar atunci cînd vom merge pe malul rîului, vom prinde de crengi bucățele albe de hîrtie, ca să știți că am trecut pe acolo. Cînd veți ajunge într-o regiune deszăpezită, iar rîul nu va mai fi înghețat, fiți cu ochii în patru. După părerea noastră, hoarda va poposi acolo pentru multă vreme.

Borovoi.”

Mai merseră așa vreo șase zile, găsind din cînd în cînd cîte un scurt răvaș și de cele mai multe ori bucățele albe de hîrtie, prinse în tufele de pe malul rîului. În a zecea zi de drum, stratul de zăpadă se subție de tot, iar gheața care încătușa rîul începu să pîrîie sub picioare. Temperatura nu cobora mai jos de 1–2 grade sub zero. În ziua următoare se văzură siliți să se abată de pe rîu, deoarece gheața era aici prea subțire, iar pe alocuri se deschideau ochiuri de apă. Exploratorii găsiră o cărare care șerpuia cînd prin pădure, cînd de-a lungul malului. Spre seară, grosimea zăpezii ajunse la vreo patru centimetri, iar rîul era înghețat numai la mal.

În sfîrșit, în a douăsprezecea zi de drum, ajunseră într-o regiune unde numai în preajma tufelor și în pădure se mai vedeau niște pete de zăpadă, așa încît fură nevoiți să tragă săniile pe covorul de frunze uscate care acoperea cărarea. Pe la amiază găsiră din nou un bilețel, din care aflară, că după o zi de drum vor ajunge probabil într-o poiană întinsă, unde hoarda va rămîne pentru iernat, afară numai dacă zăpada n-o va alunga mai departe.

Exploratorii priveau cu mare atenție în jur, pentru ca să nu se pomenească nas în nas cu sălbaticii rătăciți prin împrejurimi; unul dintre călători, însoțit de Generalu, mergea înaintea săniilor în chip de cercetaș.