Plutonia

„Vă înștiințăm că sîntem prizonierii unor sălbatici care au apărut pe neașteptate în tundră. Au pus mîna pe noi prin surprindere, cu două săptămîni în urmă, cînd ne aflam dezarmați în ghețar, unde ne duseserăm să controlăm magazia, și ne-au luat cu ei în pădure. De cort și magazie nu s-au atins, dar nu ne-au îngăduit să luăm nimic cu noi; cîinii ne-au urmat. Nu ne fac nici un rău, ne dau de mîncare, ba ne țin în mare cinste, socotindu-ne pesemne vrăjitori sau zei, dar de eliberat nu ne eliberează. Ne păzesc cu strășnicie și ne-au luat cizmele și aproape toate hainele. Ei umblă goi pușcă, trăiesc în colibe făcute din prăjini și blănuri, nu cunosc focul, iar carnea o mănîncă crudă. Armele lor — sulițe, săgeți și cuțite — sînt din os și lemn. Hoarda, formată în cea mai mare parte din femei, numără mai bine de o sută de oameni; femeile vînează deopotrivă cu bărbații. În hoardă sînt puțini bărbați și aceștia sînt plăpînzi; în schimb femeile sînt trupeșe și viguroase. Trupul lor este acoperit cu un păr destul de des și la înfățișare seamănă cu niște maimuțe mari (fără coadă), dar știu să vorbească. Noi am început să le înțelegem graiul. Am aflat că ei socotesc cortul nostru drept un lăcaș al zeilor și se duc acolo să se închine. Am profitat de asta ca să trimitem răvașul de față, ca o ofrandă unui zeu. Ne-au făgăduit să-l lase în cort. Cînd ne-au răpit, ne-au dus spre sud-est, în jos, pe rîul peste care am trecut cînd ne-am dus după mamutul ucis, cale de vreo cincizeci-șaizeci de kilometri. Nădăjduim că veți izbuti să ne eliberați fără vărsare de sînge, făcîndu-i să creadă că sînteți niște zei. Aduceți-ne haine călduroase, chibrituri și tutun. Am petrecut vara cu bine și am strîns în magazie multe provizii.

Borovoi, Igolkin.”

Scrisoarea a doua fusese scrisă la 2 noiembrie: