Plutonia

„S-a făcut frig și ninge destul de des. Sălbaticii noștri se pregătesc să migreze spre sud, unde e mai cald, Noi facem foc ca să frigem carnea și să ne încălzim. Sălbaticii se tem de foc și acum ne venerează și mai mult. Ne păzesc îndeosebi femeile, cărora le sîntem pe plac, fiind mai chipeși și mai viguroși decît bărbații din tribul lor. Aceștia însă ne-ar ajuta cu dragă inimă să fugim. Răvașul acesta va fi ultimul, deoarece sălbaticii nu se vor mai duce la iurtă. Dar mergînd spre sud, probabil de-a lungul aceluiași rîu, vom lăsa răvașe prin tufe, în locurile unde vom poposi peste noapte, sau în drum, ca să ne dați de urmă. Dacă nu vom izbuti să scăpăm prin vreun șiretlic cu ajutorul bărbaților, cînd veți ajunge aproape, dați-ne de știre prin focuri de armă. Veniți fără a vă ascunde, trăgînd. salve în aer, ca să-i înfricoșați pe sălbatici și să-i siliți să vi se supună. În cel mai rău caz, răniți cîteva femei. Nu ne pierdem curajul și nu ne temem de nimic, suferim însă din pricina frigului și ni s-a urît să tot mîncăm carne. Ne neliniștește faptul că nu v-ați întors pină acum și ne întrebăm dacă n-ați pățit ceva în timpul expediției.

Borovoi, Igolkin.”

— Trăiesc! exclamă Gromeko.

— N-avem timp de pierdut. Trebuie să-i salvăm.. Au trecut aproape trei luni de cînd au fost răpiți: astăzi sîntem în cinci decembrie, spuse Gromeko, consultîndu-și jurnalul.

— Ei scriu că sălbaticii n-au luat de aici nici un lucru, spuse Makșeev. Prin urmare, săniile și schiurile trebuie să fie în magazia din ghețar, împreună cu proviziile; nu ne rămîne decît să dăm la o parte zăpada de la intrarea în magazie și să ne pregătim de drum..

— Da, se pare că în iurtă toate au rămas la locul lor. Cred că și depozitul e neatins, afară numai daca au lăsat ușa deschisă, căci atunci au avut grijă cîinii să isprăvească alimentele, zise Papocikin.

După drumul anevoios făcut prin zăpadă și după ce dormiseră atîta vreme într-un cort din pînză subțire, fără altă hrană decît carnea și pesmeții, aici, în iurtă, unde era cald și aveau tot felul de conserve, viața exploratorilor deveni neasemuit mai plăcută. Hotărîră să se odihnească cîteva zile și totodată să se pregătească pentru o nouă expediție, care putea ține cîteva săptămîni. Durata expediției depindea de distanța care îi despărțea de tabăra oamenilor primitiv! plecați spre sud.

În jurul iurtei, dealul era acoperit de o zăpadă destul de înaltă. În magazii totul era intact. Scoaseră săniile și schiurile, ca să cerceteze în ce stare sînt și la nevoie să le repare. Depozitul cel mare avea o ușă adevărată, solidă, astfel că fiarele nu putuseră scoate nimic de aici, deși nu era păzit de oameni sau cîini. Cei doi pustnici se dovediseră a fi buni gospodari și pregătiseră pentru iarnă o mare cantitate de carne afumată, care le prindea acum foarte bine exploratorilor, scutindu-i să-și mai piardă timpul cu vînătoarea.

Ceva mai departe, pe deal, se afla un mic post meteorologic, construit de Borovoi. Instrumentele erau în perfectă ordine. În cort găsiră și un jurnal meteorologic, ale cărui date caracterizau clima din tundră în a doua jumătate a verii și la începutul toamnei.

Se hotărîră să ia cortul cu ei, iar toate lucrurile care deocamdată nu le trebuiau, să le lase în depozit, să pună la ușă un lacăt și să acopere intrarea cu zăpadă, ca să-și ferească avutul de oaspeți nepoftiți.

După aceasta pregătiră pentru călătorie două sănii, șase perechi de schiuri, provizii pentru o lună, haine calde și saci de dormit, precum și zahăr, bomboane, cuțite, ace, ață, mărgele și inele, drept daruri pentru sălbatici, dacă aceștia s-ar fi înduplecat să-i elibereze de bună voie pe prizonieri. Pentru orice eventualitate luară spirt și coniac, ca la nevoie să-i îmbete pe paznici.

ÎN CĂUTAREA CAPTIVILOR