Stabs-capitanul Ruso Blanco. Istoria si reflectiile unui ofiter ^in exil.

Ascult. La ^inceputul razboiului Imperiul nostru suferea de boala ghermanofobiei si spionomaniei, ceea ce absolut normal. Dar extrema era prea evidenta. Noi am respins de la noi nemtii, care majoritatea din ei demult nu se mai considera nemti, s-au botezat la ortodoxortodocsi, s-au rusificat iar limba germana au ^invatat-o doar la gimnaziu. Numele de familie le-a ramas asa doar ca o amintire despre provenienta. Cel mai mult au simtit asta desigur cei care au o anumita clasa ^in societate – muncitorii la uzina, muncitorii la fabrica, bacherii, oamenii de stiinta, profesorii, mosierii. Apoi am ^inceput sa ne banuim reciproc, necat^and la credinta, la origine si clasa sociala. Germania ^in primul an de razboi a dus actiunile armate ^in mod constiincios, dar ^incep^and cu anul 1915 a ^inceput activ sa caute posibilitate semnarii unui acord de pace.

De ce?

Cred eu, nemtii au constietizat, ca Austro-Ungaria nu este un aliat puternic, iar av^and aliati doar Franta si Anglia le-ar fi fost greu sa ne biruie pe noi. Aceasta a fost mentionat ^intr-un raport pe pagina a opta al raportului meu. Ca varianta se examina scoaterea din razboi a uneia dintre tarile Antantei prin ^incheierea unui acord de pace. De dorit pe Russia. Atunci Germania ar fi avut ocazia sa transfere toate armatele sale pe frontul vestic si dupa victoria asupra Angliei si Frantei din nou sa lupte cu noi, dar deja numai cu noi.

Rezonabil.

Nemtii au batut insistent ^in usile celor mai ^inati Demnitari, pentru ca cu ajutorul lor sa obtina pacea dorita, dar fara rezultat. Deaceea au schimbat tactica – au trecut sa lucreze printre prizonierii nostri, printre straini si printre populatia de pe teritoriul neocupat de ei. ^In ultimul timp, ei tiparesc si distribuie literatura propagandistica, iar noi p^ana ^in prezent lucram cu inertia ce o avem din anul 1914 – cautam spioni si distrugatori. Germania ^insa, practic nu pune ^in joc cartea nemtilor rusi, dar se straduie sa schimbe complet at^arnarea populatiei fata de ei. Consider necesar respectiv sa reorientam agentii nostri din Imperiu si jandarmerie.

Sunt de acord. Cum e cu revolutionerii?

A-ti avut dreptate. Serviciul de spionaj german si Ministerul Afacerilor Externe recruteaza activ si finanteaza revolutionarii nostri. La Parvus este un plan complex si detaliat de sabotaj si diversiuni pe teritoriul nostru care se va dezvolta ^intr-o revolutie. Parvus – e o figura puternica cu contacte de asemenea puternice si are sustinere ^in comert si ^in spionajul german. Finantarea ceruta de ei are un volum enorm, dar pentru nemti jocul se va recupera. Revolutionerii nostri au o experienta de zeci de ani ^in organizarea grevelor, propagandei si actiunilor teroriste. ^In plus, multi dintre ei se afla ^in Germania si Elvetia. Stau doar fara bani, supravetuiesc din donatiile celor ce ^ii compatimesc, muncitori de la uzina, social democaratii europeni, ^i-si editeaza publicatiile, organizeaza conferinte si pe c^at se poate duc o viata decenta. Daca nemtii vor implimenta ^in ei macar o particica din milioanele cerute de Parvus si ^ii vor ajuta sa se re^antoarca ^in Russia, atunci Germaniei o sa ^ii ram^ana doar sa astepte c^and vom fi distrusi din interior.

Demid Elizarovici a rasuflat ad^anc.

Exact ca vagoneta ^in mina: ^incarca-o, da-i un ghiont si va merge, marind viteza si stric^and totul ^in cale.

Cam asa.

Ce mai ai?

Cred ca e necesar, sa conlucram mai mult cu servicul de spionaj francez. Ei deasemenea au informatie despre revolutionerii nostri din Europa.

Rezonabil, locotenent-colonelul a deschis raportul meu si a examinat superficial c^ateva pagini. Valerii Sergheievici, poate aveti dorinta sa fiti prezenti la o adunare revolutionara sau congres? Cred eu, aceasta Va Va fi de folos ^in munca Dumneavoastra. O sa ^ii vedeti de aproape, o sa ^intelegeti mai bine motivele si dispozitia revolutionara.

Ma supun.

Dumneavoastra, dupa toate probabilitatile, nu aveti cu ce sa va ^imbracati pentru o asa ocazie. ^Imprumutati de la Departamentul de supraveghere externa. Si principalul, nu va radeti barba c^ateva zile. Mustatile sa fie ca peria si nici un fel de parfium, – cu un z^ambet mi-a spus locotenent-colonelul. Iar acum despre viata si sarbatori. Sper, nu a-ti uitat, ca azi ^int^alnim Anul Nou – 1917?

Nicidecum nu.

Unde-l ^int^alniti?

Acasa.

Nu cumva ^in singuratate?

Am dat din cap.

Nu asa nu e bine! Veniti la mine. Si nu ma refuzati. A-ti creat o impresie buna asupra familiei mele. Fiica mea chiar a ^intrebat despre Dumneavoastra, locotenent-colonelul a z^ambit din nou si ca ^intotdeauna si-a ^indreptat mustetile, a netezit barba, iar mie mi-a tresarit inima.

Nu ^indraznesc sa refuz.

Buenos Aires. Iunie anul 1921