Stabs-capitanul Ruso Blanco. Istoria si reflectiile unui ofiter ^in exil.

La ^intrare statea o multime de matrosi si soldati. Toti sunt ^inarmati, fumeaza, vorbesc tare, se simt siguri. Nimic clandestin, nimic conspiratoriu. Da, se schimba timpurile, domnilor! ^In loc de subsoluri si case conspirative ei au acum conacul propriu. Probabil ca doamnei Kshesinckaia, prima-balerina a teatrelor imperiale, nici prin g^and nu ^ii trecea ca casa ei va deveni un centru revolutionar. Prin oras se zvonea, ca ea a avut un roman ^inflacarat cu ^Imparatul, pentru asta a si primit conacul. Se ^incercase sa fie defaimata ^in fata societatii ^inalte – ^inainte de spectacol i-au slabit ^incheieturile decolteului si timp de c^ateva minute a trebuit sa danseze cu pieptul deschis.

La usa din fata statea santinela cu pusca cu repetitie.

Cine-i fi? m-a ^intrebat el, si mi-a ^inchis drumul cu pusca cu repetitie.

Scot din buzunarul lateral mandatul confiscat. Daca ei nu au obiceiul sa se salute, atunci nu le voi ^incalca acest obicei.

Reprezentantul consiliului soldatesc al celui de al doilea regiment de mitraliere.

Santinela s-a uitat la h^artia mea, a dat din cap si a str^ans pusca cu repetitie.

Treci, tovarase. Ai nostri deja sunt ^in sedinta.

Desigur ca la conacul lui Kseshinskaia nu am fost niciodata. Cladirea a fost construita vre-o zece ani ^in urma, ^in stilul care e modern acum cu planificare asimetrica, poduri de diferite ^inaltimi, tocul usii de o configurare superba si geamuri de diferite marimi. Tencuiala – granit rosu si cenusiu, caramida, maiolica si metal decorativ – completau armonia geometric cu contrast si diversitate.

Trec prin apartamentele din fata cu sera vitranta si rotonda. Citesc inscriptiile mascate de pe usi: TK RSDRP(b), PK RSDRP(b), ”Pravda” (Adevarul), ”Soldatskaia pravda” (Adevarul soldatesc). Ma orientez dupa sunetul vocilor ^in usile deschise ale salii mari. Stilul cladirii trece de la cladire la oameni: grupuri de soldati ^in pardesii lungi sunt amestecati cu matrosi ^in chipiuri fara viziera si pe alocuri este completat cu geaca stralucitoare a comisarilor. Fumul plumburiu al trabucurilor si tigarilor din mahorca se ridica lin spre pod, transform^andu-se, ca ceara lichida, ^in forme bizare. Sala e arhiplina. Pe soclu, la masa acoperita cu postav rosu, stau cei ce prezideaza. Citind de pe o foaie de h^artie, tine cuv^antarea un orator ^imbracat ^intr-un costum ieftin cu barba putina, par rar roscat si putin pe un cap chel, imens. Este foarte sepeleag. Fiecare cuv^ant este urmat de gesturi agonizate cu m^ana dreapta de parca arunca cuvintele ^in multime.

Ma decid sa aflu, cine e ^in fata noastra. Alaturi sta un soldat sprijinit cu capul pe baioneta puscai gh, de dupa care i se vede numai nasul, o alunita enorma ^in forma de pata pe obraz si tigara din mahorca ^in coltul gurii. ^Il ghiontesc:

Tovarase, cine e acesta?

Soldatul, ^i-mi raspunde fara sa ^i-mi ^intoarca fata nebarbierita:

E el! Lenin! Vezi cum taie ^in burghezi!

Oratorul ”taia” fara oprire, de parca s-ar fi pregatit multi ani.

Proletariatul constient poate fi de acord cu un razboi revolutionar care sa justifice cu adevarat defensismul revolutionar, numai cu conditia ca puterea sa treaca ^in m^ainile proletariatului si ale paturilor sarace ale taranimii care se aliaza proletariatului si care renunta la toate anexiunile de terenuri, ^in fapt si nu formal pentru ca sa se ajunga la o ruptura totala ^in fapt cu toate interesele capitalismului. Tin^and seama de buna-credinta ne^andoielnica a straturilor largi ale reprezentantilor din mase ai defensismului revolutionar, care admit numai razboiul pornit din necesitate si nu ^in vederea cuceririlor, tin^and seama ca acestia sunt ^inselati de burghezie, trebuie sa li se explice foarte pe larg, cu deosebita staruinta si rabdare, ^in ce consta greseala lor, sa li se arate ca ^intre capital si razboiul imperialist exista o legatura indisolubila, sa li se demonstreze ca fara dobor^area capitalului razboiul nu se poate ^incheia printr-o pace cu adevarat democratica, ci numai printr-o pace impusa prin forta.

Foarte complicat! Cu coada ochiului observ ca soldatul meu cu pata pe obraz a ramas cu gura cascata si tigara de mahorca i s-a lipit de buza de jos. C^at oare din cele spuse a ^inteles el si altii? Interesant g^and are oratorul – razboiul cu dusmanul exterior este criminal, cu al sau este necesata. Sa ascultam mai departe…, acelasi delirari…

Ne trebuie nu o republica parlamentara, dar o republica a Sovetelor ^in toata tara, de jos ^in sus. Sa ^inlaturam, politia, armata si birocratia.

Desigur sa le ^inlaturati! C^at a trebuit, Dumneavoastra, domnule Ulianov sa Va ascundeti de ei! Chiar a trebuit ca personal sa dati date politiei din Zvejnite!

Clasele vor disparea la fel de inevitabil, cum inevitabil ele au aparut ^in trecut. Apoi va disparea si statul.

Nu e clar. Ne vom re^antoarce la societatea preistorica?