Plutonia

— Acu să te văd, căutătorule de aur, cum ai să cari bulgărașul ăsta pînă la campament, glumi Kaștanov.

— Da, bună bucată, răspunse Makșeev, izbind cu piciorul bolovanul, care însă nici nu se clinti. Cred că bulgărașul ăsta cîntărește cam optzeci de ocale și valorează vreo sută de mii de ruble! Vîna de aur trebuie să fie pe aproape!

Ridicară amîndoi privirile și începură să cerceteze cu luare-aminte marginile abrupte ale văgăunei. Curînd zăriră în partea dreaptă, la vreo patru metri înălțime, un filon galben de aur, care tăia în diagonală masa neagră de magnetită. Filonul ba se lățea, ajungînd pînă la o jumătate de metru, ba se subția, și atunci din el porneau în sus și în jos vinișoare strălucitoare.

— Aicea-s milioane! oftă Makșeev, după ce măsură din ochi lungimea filonului. Filonul acesta are zeci de mii de tone de aur!

— Prea te pasionează aurul, observă Kaștanov. Să admitem că acest filon valorează zeci de milioane de ruble, dar nu e decît un filon! În jur însă e un munte întreg de magnetită, miliarde de tone de minereu, prețuind miliarde de ruble.

— Dar e foarte probabil că nici acest filon nu e singurul; s-ar putea ca porțiuni întregi să fie formate din aur. Atunci cantitatea de aur care s-ar afla aici ar valora de asemenea miliarde de ruble.

— Dacă am extrage cantități atît de mari de aur, prețul lui ar scădea repede. Aurul e scump pentru că e rar. Pentru om însă aurul e mai puțin important decît fierul, de care tehnica modernă nu se poate lipsi. Dacă s-ar renunța la monezile de aur și la bijuterii cu totul inutile, acest metal ar fi foarte puțin căutat.

— Exagerezi însemnătatea fierului, obiectă Makșeev. Dacă s-ar găsi aur din belșug, el ar putea înlocui multe metale, mai ales în aliajele cu cupru, zinc și cositor. Tehnica are nevoie de mari cantități de metale și aliaje rezistente, inoxidabile. Din aur ieftin s — ar fabrica bronz, sîrmă și multe alte produse, pentru care, de nevoie, este folosit cuprul și aliajele sale.

— Și totuși, nu poți tăgădui că aici se găsesc cantități uriașe de fier, iar existența unor rezerve de aur relativ mici este problematică.

— Fie și așa, ia pentru dumneata tot fierul, iar mie lasă-mi aurul; cînd o să ne înapoiem aici, o să-l exploatăm, rîse Makșeev.

— Eu îți las și minereul de fier, stăpînește sănătos aceste milioane sau miliarde! răspunse Kaștanov pe un ton de glumă.

Cînd se întoarseră pe litoral, mai cercetară și alte văgăune asemănătoare. Pretutindeni pereții erau formați din minereu de fier, cu vinișoare și cuiburi de aur pe alocuri. Dar nu mai descoperiră nicăieri un filon de grosimea celui din prima trecătoare. Astfel că pînă la urmă, Makșeev fu nevoit să admită că bogăția pe care o reprezenta magnetita era nemăsurat mai mare decît aceea a aurului. Încărcați din greu cu probele din minereul ce valora milioane și miliarde de ruble, geologii ajunseră în sfîrșit la campament. Ceilalți exploratori, înapoiați ceva mai devreme, rămaseră uluiți de descoperirile lor.

PĂDUREA DE EQUISETACEE

Spre uscat, plaja acoperită cu nisip și pietriș era mărginită de o vegetație deasă: aici creșteau de-a valma equisetacee uriașe, înalte de opt pînă la zece metri. Crengile lor verzi începeau de la mică înălțime, așa că nu puteai trece pe sub ele decît de-a bușilea sau foarte aplecat. Printre equisetacee creșteau fel de fel de ferigi dendriforme. Desișul era aproape de nestrăbătut pentru om.

Papocikin și Gromeko începură să caute o cărare sau o spărtură în hățiș. În cele din urmă descoperiră o albie îngustă, secată, care trecea la hotarul dintre stînci și pădure. În apropierea mării, albia se împărțea în două brațe: brațul stîng șerpuia mai departe printre stînci și pădure, iar cel drept se pierdea în desiș. Vegetația se schimbase întrucîtva; în afară de equisetacee și ferigi, întîlniră sagotieri și alți palmieri cu cîțiva metri mai înalți decît equisetaceele. În pădure, pămîntul era acoperit de o iarbă măruntă, aspră ca părul de porc. De-a lungul albiei, la marginea pădurii, creșteau de-a valma alte plante. Gromeko rostea mereu alte denumiri. Uimirea sa creștea necontenit.

— Știți în ce perioadă geologică ne aflăm acum? întrebă el în cele din urmă.

— În Carbonifer, poate? bombăni zoologul, care deocamdată nu agonisise nimic pentru știința sa, alegîndu-se doar cu cîteva zgîrieturi la mîini din pricina ierbii țepoase.

— Vino-ți în fire, omule! Ihtiozaurii și pleziozaurii n-au trăit în Carbonifer! Am mai învățat și noi cîte ceva de cînd trăim printre geologi. Nu, frate, acum ne aflăm în perioada jurasică. Ia uite aici: o ferigă caracteristică acestei perioade, un arbust zvelt numit gyngko și iarba asta aspră, care a fost găsită pentru prima oară în depozitele jurasice din gubernia Irkutsk, pe malul Angarei, și a fost botezată cu numele geologului Cekanovski, descoperitorul ei.

— Strașnică plantă, nu știu dacă-i merită numele! E mai afurisită decît urzica noastră și n-o poate mînca decît vreo lighioană cu gîtlejul tăbăcit.