Plutonia

A doua zi plutiră la fel de repede și spre seară ajunseră la gura rîului Furnicilor, pe malul căruia se afla mușuroiul ars. Aici plaja era acoperită de nisip și se găsea apă de băut, în schimb mai departe nu mai exista nici un loc potrivit pentru popas, așa că hotărîră să înnopteze aici. Nimic nu le tulbură odihna și putură dormi în tihnă.

Apoi mai plutiră o zi spre răsărit, prin strîmtoarea dintre insulele care despărțeau Marea Răsăriteană de cea Apuseană.

De data asta navigară aproape de țărmul nordic, ca să determine locul unde se vărsa rîul; acesta era mult mai mare decît rîul Makșeev, dar avea același caracter. Malurile sale joase erau acoperite de pădure, care ajungea pînă la apă, fără a lăsa o palmă de pămînt unde exploratorii să-și poată înălța cortul. De aceea se văzură siliți să mănînce bucate reci, fără a ieși din bărci.

În timpul odihnei de după prînz, lui Papocikin îi trecu prin minte o idee, pe care se grăbi s-o împărtășească tovarășilor săi.

— Ne aflăm acum lîngă țărmul nordic al mării, nu-i așa? strigă el bucuros.

— Firește! răspunse Kaștanov.

— Vă propun să mergem de aci înainte de-a lungul lui, pînă ajungem la gura rîului Makșeev. În felul acesta o să putem evita drumul plin de primejdii prin larg.

— Dacă nu mă înșel, aveam de gînd să cercetăm amănunțit malul sudic, la răsărit de meleagurile primelor noastre explorări, spuse Gromeko.

— Cred că e timpul să ne întoarcem spre ghețuri, urmă zoologul.

— Dar de ce atît de repede?

— Fiindcă navigînd în sus pe rîu, acest drum ne va lua de trei sau patru ori mai mult timp decît dacă am urma cursul apei. Va trebui să vîslim neîncetat împotriva curentului.

— Ei și ce? Timp avem berechet.

— Nu-s de aceeași părere. August e pe sfîrșite. Pe țărmurile acestei mări, vara nu se termină probabil niciodată. Acolo la nord, însă, în apropierea ghețurilor, o fi existînd și iarnă. Dacă zăbovim prea mult, riscăm să ne surprindă frigul, și în loc să plutim pe rîu, care va fi încătușat de gheață o să fim siliți să mergem pe jos, prin zăpadă…

— Fără schiuri și fără haine călduroase, adăugă Makșeev.

— Tot ceea ce spui e adevărat, firește, și va trebui să ținem seama de spusele dumitale, zise Kaștanov. Dar dacă o să sacrificăm o săptămînă ca să cercetăm mai bine malul sudic al mării, ne va rămîne încă destul timp pentru întoarcere.

— Există însă și alte motive ca să nu mai zăbovim pe aici, stărui Papocikin. De cîte ori am explorat țărmul sudic al mării, am avut de furcă mereu cu furnicile. Mai mult ca sigur că și pe celelalte meleaguri ale țărmului sudic există asemenea insecte îngrozitoare. Ca să luptăm împotriva lor, trebuie să consumăm muniții cu nemiluita, ori nu mai avem chiar atît de multe, iar la întoarcere ele ne vor fi necesare ca să vînăm și să ne apărăm de sălbăticiuni.

— Și, în sfîrșit, — îl sprijini Gromeko, — este îndoielnic să descoperim ceva nou pe țărmul sudic al mării în cele trei-patru zile cît am mai putea pluti spre răsărit. Știm doar că în direcția aceea se întind la nesfîrșit coastele abrupte ale platoului, iar de pe vîrful vulcanului Satanei am văzut că la răsărit nu există nimic altceva decît pustiul negru.

— În cel mai bun caz o să mai descoperim un rîuleț și la izvorul său încă un grup de vulcani, care o să ne facă un alt pocinog! adăugă Papocikin, care nu putea uita spaima prim care trecuse. Am scăpat în două rînduri ca prin urechile acului. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă.

— Va să zică nimeni nu e de părerea mea! spuse Kaștanov, cu oarecare ciudă. Majoritatea este pentru înapoiere, din motive bine întemeiate. Va trebui să ascult și eu glasul prudenței.

— O să plutim, deci, de-a lungul țărmului nordic? întrebă Gromeko.

— Bineînțeles, de vreme ce am hotărît să nu mai explorăm țărmul sudic.

— Atunci trebuie să ne facem de îndată o provizie de apă, fiindcă nu cred să ajungem astăzi la gura rîului Makșeev, iar alt rîu nu știm dacă există prin apropiere.

După ce-și umplură bidoanele cu apă dintr-un rîu destul de mare, pe care-l botezaseră rîul Gromeko, călătorii își continuată drumul printre bancurile și insulele deltei, străduindu-se să nu se depărteze de țărmul nordic. Acesta era aici tot atît de scund ca și la gura rîului Makșeev, plaja însă nu era acoperită de nisip. Pădurea și trestiile ajungeau pînă la marginea apei. Încetul cu încetul, insulele se răriră, pentru a dispare apoi cu desăvîrșire, și țărmul începu să cotească vădit spre nord. Pe țărmul sudic începea în dreptul cotiturii regiunea dunelor nisipoase; în depărtare se zărea grupul vulcanului Satanei, din care mai ieșea încă o dîră destul de groasă de fum ce învăluia orizontul.

Deasupra apei și a zidului de verdeață roiau insecte. Din cînd în cînd, exploratorii vedeau reptile mici zburătoare, care vînau libelule, iar deasupra apei, la o depărtare destul de mare, răsăreau cînd și cînd capetele de pleziozauri. Lîngă țărm, apa nu era adîncă și uneori vîslele aproape că atingeau fundul.