Plutonia

Cronologia geologică a vieții pe Pămînt este următoarea (din timpurile noastre spre adîncul vremurilor):

Perioade:

a. Cainozoică (era vieții noi)

Cuaternară

Terțiară

b..Mezozoică (era vieții mijlocii)

Cretacică

Jurasică

Triasică

c..Paleozoică (era vieții vechi)

Carboniferă

Permiană

Devoniană

Siluriană

Cambriană

d. Proterozoică (era cînd a apărut pentru prima oară viața)

e. Arhaică (era lipsită de viață)

În fiecare din aceste ere distingem perioada superioară, mijlocie și inferioară

— Și, mergînd mai departe, înseamnă că mai la sud vom întîlni probabil o faună și mai străveche, din Miocen, Eocen, Cretacic, Jurasic etc? întrebă zoologul cu o oarecare neîncredere.

— Nu m-ar mira de loc, replică Gromeko. De cînd am descoperit această lume ciudată din interiorul globului nostru, nimic nu mă mai surprinde, sînt gata să-i salut pe iguanodoni, pleziozauri, pterodactili, trilobiți [22] și celelalte minunății paleontologice.

— În cazul ăsta regret că nu am împușcat furnicarul sau gliptodonul! Cum vom dovedi că aceste animale mai există? Gliptodonul nici măcar nu l-am fotografiat.

— Poate mai întîlnim asemenea animale.

— De altfel trebuie să ne împrospătăm rezervele de carne, — zise Gromeko, — altminteri vom fi nevoiți să mîncăm numai slănină.

Vorbind de una, de alta, vînătorii urcară încet colina și ajunseră pe creastă, de-a lungul căreia se întindea o fîșie îngustă de tufe destul de dese; apoi, spre bucuria lui Kaștanov, zăriră niște deschideri de rocă, nu prea mari. Geologul începu să ciocănească de zor, dar Papocikin, care trecuse de tufe, îl opri, exclamînd:

— Mai încet! Pe versantul celălalt e o adevărată menajerie de ierbivore.

Kaștanov încetă să mai ciocănească, vîrî în buzunar o probă de rocă și, urmat de Gromeko, străbătu și el tufele.

Pe costișa sudică a dealului, ce cobora în pantă dulce, zăriră fel de fel de animale care pășteau în tihnă. Aproape de tot se afla o familie de rinoceri; ei se deosebeau mult atît de rinocerii păroși, cît și de cei care trăiesc în India și Africa. Erau niște animale bondoace, scunde, cu picioarele scurte, semănînd mai curînd cu niște hipopotami mărunți; după forma capului, ca și după cornul scurt și gros al masculului, vînătorii își dădură seama însă că au de-a face cu niște rinoceri. În loc de corn femela avea o excrescență de forma unei bătături mari. Puiandrul care se zbenguia lîngă mama sa semăna cu un caltaboș uriaș; ca să poată suge, el se culca la pămînt și se tîra pe sub pîntecul mamei. Aceasta, însă, înaintînd pe pajiște, îl strivea cu trupul său greoi și bietul animal protesta mînios.

Ceva mai departe pe povîrniș păștea o turmă de elefanți uriași. Examinîndu-i prin binoclu, Kaștanov fu de părere că sînt niște mastodonți; animalele se deosebeau de mamuți prin colții lungi și drepți, fruntea teșită și corpul mai lung.

În apropierea lor se aflau cîteva antilope uriașe, de culoare galben-brună, cu pete negre ca de leopard și cu coarne lungi asemenea unor săbii. Animalele înaintau în salturi, căci picioarele lor dindărăt erau mult mai lungi decît cele din față; la început, Gromeko le luă drept niște iepuri uriași.

Sub streașina pădurii zăriră animale și mai ciudate: jumătate girafe, jumătate cămile. Cu girafa se asemănau prin gîtul lor nesfîrșit de lung și capul încununat de niște cornițe mici, iar cu cămila — prin culoarea brună și forma trupului, cu o mică cocoașă. O pereche dintre aceste animale, care după Kaștanov erau strămoșii cămilei și ai girafei, înainta de-a lungul lizierei, rupînd cu ușurință rămurele și frunze ce creșteau la o înălțime de patru metri.

Prada cea mai interesantă pentru vînători erau antilopele și cămilo-girafele: de aceea, făcînd un ocol, Kaștanov se îndreptă spre cămilo-girafe, Papocikin — spre antilope, iar Gromeko rămase pe loc pentru a fotografia rinocerii și mastodonții.