Plutonia

Toți socotiră preferabil acest plan, dar nimeni nu se îndura să rămînă în tundră, cum s-ar spune, în pragul tării misterioase. Urmau, să hotărască cine dintre membrii expediției sînt absolut necesari pentru o călătorie în adîncul ținutului. Printre aceștia erau în primul rînd zoologul, botanistul și geologul, care nu aveau ce face în tundră; prin urmare, Kaștanov, Papocikin și Gromeko urmau să plece în orice caz. Pe de altă parte, Igolkin, singurul membru al expediției care nu era om de știință și a cărui ocupație de căpetenie era să îngrijească de cîini, era condamnat, firește, să aștepte în tundră. Mai rămîneau Borovoi și Makșeev. Numai unul din ei putea pleca.

Dar cum fiecare din ei era gata să-i cedeze cu mărinimie celuilalt locul, se văzură nevoiți să tragă la sorti. Borovoi trase biletul pe care scria „rămîne”, iar Makșeev acela cu mențiunea „pleacă”.

Trecu destul de mult timp pînă se deciseră cum să organizeze grupul care avea să plece în adîncul Plutoniei. Trebuiau să hotărască ce mijloace de transport va folosi grupul și, în funcție de aceasta, ce lucruri să ia; chiar dacă ar fi renunțat cu totul la conserve, urmînd să-și procure hrană numai din vînat, fiecare explorator tot trebuia să care o povară destul de grea și, firește, nu puteau nădăjdui să dea de drumuri bătătorite.

— Ce-ar fi să luăm cîțiva cîini care să ne transporte poverile, deși bietele dobitoace nu sînt deprinse cu așa ceva și nu se vor simți la largul lor în acest ținut cu climă caldă, spuse Gromeko.

— Nu e o soluție, replică Makșeev. Riscăm să ne moară aceste animale, atît de trebuitoare la înapoierea pe întinderile de gheață. Eu zic să folosim o forță mai supusă și mai puternică. Ea va transporta nu numai lucrurile, ci și pe noi.

— Care forță? întrebară ceilalți.

— Forța apei. Rîulețul adînc pe care l-am văzut astăzi și pe care nu l-am putut trece, curge spre miazăzi tocmai în direcția în care vrem să ne îndreptăm. Printre lucrurile noastre se află două bărci mici, pliante, pe care le-am luat ca să putem străbate spațiile neînghețate, cînd vom ajunge în regiunile ghețurilor. Am uitat cu desăvîrșire de ele, pentru că pînă acum nu ne-au fost de trebuință. În fiecare încap doi oameni! Ne îmbarcăm în ele și pornim la drum. Cînd o să înceapă pădurea, facem o plută, dacă bărcile vor fi prea încărcate, și plutim cît ne duce apa.

— E un plan minunat! exclamă Kaștanov.

— Și ușor, și comod! N-ai decît să plutești, să privești în jur și să notezi tot ce vezi, se entuziasma Papocikin.

— Numai că orizontul nostru va fi limitat la malurile rîului, acoperite, probabil, cu o vegetație deasă. Vom pluti ca printr-un coridor de verdeață și nu vom vedea nimic! spuse Gromeko.

— Cine ne împiedică să ne oprim, să coborîm pe mal și să explorăm regiunile mai interesante? Și apoi, doar tot pe mal vom înnopta, îl lămuri Makșeev.

— Iar explorările o să le putem face fără să cărăm poveri în spate — cu forțe proaspete și mai sprinteni, adăugă Papocikin.

— Avînd la dispoziție două bărci și o plută, o să strîngem o colecție mai bogată. N-o să fie prea ușor să cărăm în spinare toate piesele strînse, mai cu seamă că această povară o să crească cu fiecare zi, zise Kaștanov.

— Și, în sfîrșit, înaintînd cu bărcile, vom fi mai feriți de fiarele și reptilele care trăiesc prin păduri și mlaștini. Cine știe ce surprize ne mai rezervă această țară misterioasă către care ne îndreptăm! spuse Gromeko.

— Într-un cuvînt, ne-ai dat o idee strașnică, Iakov Grigorievici, pentru care îți sîntem recunoscători, încheie Kaștanov. De aceea, propun să dăm numele dumitale rîului pe care vom pluti. Și acum, hai să mergem să ne vîrîm în sacii noștri sau mai bine să ne culcăm pe ei, fiindcă e cald, iar mîine să mergem în locul unde am lăsat mamutul și să aducem cu săniile pielea, colții și o provizie de carne.

— Dar parcă era vorba să mutăm întregul campament în locul unde se află mamutul! le aminti Papocikin.

— Nu cred că ar fi mai ușor. Ca să ajungem la rîulețul pe care o să plutim, trebuie să ne îndreptăm în direcția opusă și nu are nici un rost să ne depărtăm de el. În afară de asta, colina unde ne-am făcut sălașul are o sumedenie de avantaje: e uscată, poate fi văzută de la mare distanță, e departe de pădure, unde trăiesc diferite sălbătăciuni, e aproape de ghețuri, în sfîrșit se află în bătaia vîntului, lucru foarte important pentru cîini, mai ales cînd vremea va deveni mai călduroasă. De pe colina asta putem scruta zările și observa ușor dacă se apropie vreun dușman.

— Și unde mai pui că e foarte potrivită pentru observații meteorologice și de altă natură, adăugă Borovoi. O să facem aici o adevărată stațiune și nădăjduiesc că barometrele mele vor arăta toate schimbările presiunii atmosferice.

GROPARI NEPOFTIȚI

Era ora zece seara cînd terminară de discutat. Se culcară pe saci și adormiră.

Dimineața, la dejun, statură la sfat pentru a hotărî cine să se ducă la locul unde se afla mamutul și dacă este cazul într-adevăr să facă acest lucru, ori e mai bine să se pregătească de drum.