Plutonia

La cină, luară hotărîrea să mai rămînă încă o zi în campament, ca să se ducă toți cinci acolo unde se afla mamutul răpus și să aducă carne și diferite părți pe care doreau să le conserve.

— Iar acum, să discutăm serios cum și încotro să mergem mai departe, propuse Kaștanov, după cină. Cercetările pe care le-am făcut ne-au fost de un oarecare folos. În timpul cît vom sta la sfat, îl vom ajuta pe zoolog să prepare țestele rinocerului și vițelului pe care trebuie să le conservăm. Și pentru că veni vorba, Semion Semionovici, ce crezi, din ce specie face parte vițelul?

— Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei un mamut viu și un rinocer siberian, — răspunse zoologul, — aș susține că animalele pe care le-ați întîlnit seamănă cu jakul care trăiește în zilele noastre în Tibet. Acum însă îndrăznesc să cred că au fost tauri primitivi, dispăruți de pe fața Pămîntului o dată cu mamutul și rinocerul.

SCRISOAREA LUI TRUHANOV

Discutarea itinerariului îi făcu să cadă de acord că pînă acum Țara lui Nansen oferise expediției nu numai mult material nou, dar și o sumedenie de lucruri inexplicabile și că pe zi ce trece fenomenele neobișnuite se înmulțeau.

Explorările din ziua aceea arătaseră că dincolo de tundră încep păduri care nu pot fi străbătute cu săniile și cîinii; urmau, deci, să lase aici săniile, schiurile, o parte din lucruri și cîinii și să pornească mai departe pe jos, luînd cu ei numai cele strict necesare.

Și totuși, nu aveau cum să știe cît de întinse sînt pădurile acestea și ce se află dincolo de ele. Era de presupus că numai în fundul marii depresiuni din Țara lui Nansen există această climă călduroasă, vegetație și animale, și că mai departe, pe versantul opus, vor întîlni din nou zăpezi și ghețuri, prin urmare ar fi avut iarăși nevoie de sănii, schiuri și cîini.

De aceea, ținînd seama de această eventualitate, era valabil și un alt plan de acțiune: să înainteze prin tundră cu săniile de-a lungul marginii ghețurilor, ca să exploreze circumferința întregii depresiuni, făcînd din cînd în cînd cîte o incursiune în adîncime, fără a lua cu ei decît cele de trebuință. În acest caz însă ar fi rămas neexplorată partea centrală a depresiunii, cea mai interesantă, probabil, în ceea ce privește flora, fauna și poate chiar materialul geologic. Judecînd după faptul că de la marginea ghețurilor curgeau spre inima depresiunii nenumărate rîulețe, acolo ar fi trebuit să se afle cîteva lacuri mari sau un singur lac foarte întins.

Fiecare din aceste planuri avea avantajele și dezavantajele sale. Pe care să-l pună în aplicare? Borovoi, Igolkin și Makșeev stăruiau să se înainteze de-a lungul marginii ghețurilor, în timp ce naturaliștii preferau, firește, să meargă spre centrul depresiunii, unde se așteptau să găsească mai mult material din domeniul lor.

La urma urmelor se puteau împărți în două grupuri, din care unul să pornească încărcat cu bagajele de-a lungul marginii depresiunii, iar celălalt, ducînd doar strictul necesar, să taie depresiunea de-a curmezișul, urmînd să se întîlnească cu toții în partea opusă. Dar cine putea ști cît se întinde depresiunea spre răsărit și spre apus și dacă putea fi ocolită? Nu aveau oare să întîlnească piedici de netrecut și nu riscau ambele grupuri sau măcar unul dintre ele să se afle într-o situație desperată? Această împărțire pe grupuri n-ar fi dus oare la pieirea întregii expediții?

Așadar, era foarte greu să se decidă, căci orice hotărîre putea avea urmări grave.

După ce cumpăni toate posibilitățile, Kaștanov spuse tovarășilor săi, care discutau înfierbîntați, apărîndu-și fiecare punctul de vedere:

— Vă amintesc că avem un plic sigilat, pe care ni l-a dat organizatorul expediției pentru eventualitatea că ne vom afla la mare strîmtoare. Ne-a îngăduit să-l deschidem cînd nu vom ști unde ne găsim și ce să facem. Nu credeți că ne aflăm într-o asemenea situație? În ultima vreme am văzut o sumedenie de lucruri inexplicabile, neobișnuite, iar acum nici nu știm încotro s-o luăm!

Ceilalți uitaseră de plicul dat de Truhanov și propunerea lui Kaștanov fu primită cu bucurie. Scoaseră deci plicul din lădița unde păstrau banii și aparatele cele mai valoroase și Kaștanov citi scrisoarea cu glas tare: