Plutonia

Studierea formelor acestei vieți trecute, a particularităților lor, a condițiilor de existență și a cauzelor care au determinat transformările, dispariția unora dintre ele sau dezvoltarea și desăvîrșirea altora, constituie obiectul unei ramuri a științei numită paleontologie. Ea este studiată în anumite școli superioare. Dar pentru oricine este interesant să cunoască măcar în linii generale formele șt condițiile vieții de demult. Tocmai acest lucru ne-am propus să facem în cartea de față, căreia i-am dat forma unui roman științifico-fantastic. Aș fi putut arăta cum găsim pe unele bucăți de roci urmele diferitelor plante și cum după cîteva frunze ne putem face o idee despre un copac întreg sau un arbust; cum desprindem cu băgare de seamă din roci diferite cochilii, corali și resturi ale altor nevertebrate marine, cum le curățim și cum stabilim denumirea lor; cum dezgropăm cu infinite precauții oasele unor animale vertebrate, din care alcătuim schelete întregi, după care ne putem da seama de înfățișarea acestor viețuitoare. Dar asemenea descrieri ar fi fost prea lungi și plictisitoare; ele nu ar fi folosit decît elevilor sau studenților — viitori paleontologi — fără a fi putut oferi cititorilor o idee clară despre formele vechi ale vieții. De aceea, am hotărît să expun aceste lucruri sub forma unui roman. Dar cum să-l introduc pe cititor în această lume a unor viețuitoare de mult dispărute, în mediul în care trăiau ele?

Nu cunosc decît două romane în care să se fi făcut o asemenea încercare. Unul este cartea lui Jules Verne „O călătorie spre centrul Pămîntului”, în care se istorisește cum cîțiva oameni de știință coboară în craterul unui vulcan din Islanda și găsesc goluri subterane populate de ființe misterioase și de animale astăzi dispărute, descrise foarte vag. Acești savanți ajung din nou la suprafața Pămîntului prin craterul unui alt vulcan, pe o plută purtată de apa clocotită și, în cele din urmă, chiar de lavă topită. Toate acestea sînt greu de crezut. Craterele vulcanilor nu au forma unui tub deschis care se cufundă la o mare adîncime. Ele sînt pline cu lave solidificate. Și apoi, nu poți pluti pe apă clocotită, și cu atît mai puțin pe lavă topită. Greșelile de ordin geologic din acest roman m-au îndemnat în 1915 să scriu „Plutonia”. Pînă atunci nu scrisesem niciodată pentru tineret și nici nu intenționam s-o fac.